Titlul proiectului:

„Dezvoltarea economiei sociale în mediul rural din regiunea Sud-Vest Oltenia – START SES” – cod SMIS: 312297

Agenția pentru Dezvoltare Regională, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu CONSULT RISC SRL, implementează proiectul „Dezvoltarea economiei sociale în mediul rural din regiunea Sud-Vest Oltenia – START SES”, cod SMIS: 312297.

Parteneriatul vizează în proiect o abordare integrată, care are la bază următoarele componente complementare: informare, formare profesională, consiliere în domeniul antreprenoriatului social, asistență financiară și monitorizare pe perioada implementării și operaționalizării.

Cele două entități și-au propus să contribuie la dezvoltarea economiei sociale la nivel local – în mediul rural și regional (Regiunea Sud-Vest Oltenia), prin extinderea culturii antreprenoriale în domeniul social, stimularea gradului de ocupare pe cont propriu și facilitarea creării de noi locuri de muncă.

Obiectivul proiectului

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competențelor antreprenoriale din domeniul economiei sociale și creșterea accesului la piața muncii pentru persoanele provenind din mediul rural, inclusiv pentru persoanele vulnerabile și persoanele de etnie romă, prin aplicarea unui pachet de măsuri – informare, formare profesională, consiliere personalizată și susținerea ocupării pe cont propriu în rândul persoanelor care intenționează să înființeze o întreprindere socială în mediul rural din Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Prin obiectivul general al proiectului se urmărește susținerea inițiativei antreprenoriale prin organizarea și desfășurarea a 5 Campanii de informare și conștientizare a impactului antreprenoriatului social și 5 sesiuni de informare pe tema a minimum 3 principii orizontale precum: dezvoltare durabilă, egalitate de șanse și de tratament între femei și bărbați, nediscriminarea si prevenirea oricarei forme de nediscriminare, accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități, urmate de organizarea programului de formare profesională/ specializare „Antreprenor în economia socială” pentru minimum 135 persoane cu domiciliul în mediul rural, dintre care 42 de persoane vulnerabile (persoane dezavantajate/ defavorizate pe piața muncii, șomeri, persoane inactive) și 22 de persoane de etnie romă, care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul rural.

Pe durata programului de formare profesională, participanții vor lucra efectiv la dezvoltarea propriilor idei de afaceri, precum și la elaborarea și perfecționarea Planului de afaceri, fiind asistați și îndrumați de formatori cu expertiză și experiență relevantă în domeniu.

Persoanele certificate în urma finalizării programului de formare profesională „Antreprenor în economia socială” vor avea posibilitatea de a participa cu Planurile de afaceri elaborate la Concursul Planurilor de Afaceri, în cadrul căruia acestea vor fi evaluate pe baza unei Metodologii, de către o Comisie de evaluare alcătuită din 3 membri.

Cele mai bune 34 de Planuri de afaceri vor fi selectate printr-un proces deschis și transparent, raportat la strategiile regionale și vor primi câte o subvenție care nu va depăși valoarea de 312.000 lei (echivalentul a max. 62.855,07 euro pentru un plan de afaceri, la cursul infoeuro aferent lunii iulie 2023, respectiv 1 euro = 4,9638 RON). Câștigătorii vor beneficia de servicii personalizate de consiliere, ca măsuri de sprijin în direcția completării cunoștințelor și aptitudinilor pe care le-au dobândit în urma participării la programul de formare profesională/ specializare „Antreprenor în economia socială”.

Cele 34 de întreprinderi sociale nou înființate și subvenționate prin intermediul proiectului vor genera un total de 136 locuri de muncă, care vor fi ocupate exclusiv de persoane provenind din mediul rural, dintre care 42 de persoane vulnerabile, aducând astfel o contribuție semnificativă la reducerea ratei șomajului la nivel local și regional, precum și la combaterea excluziunii sociale și la reducerea sărăciei.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează:

OS1. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale din domeniul economiei sociale prin acțiuni de informare și furnizarea programului de formare profesională/ specializare recunoscut ANC „Antreprenor în economia socială”, inclusiv acordarea unor măsuri de sprijin complementare cu programul de formare profesională pentru min. 135 persoane cu domiciliul în Regiunea Sud-Vest Oltenia, în mediul rural, dintre care 42 de persoane vulnerabile și 22 de persoane de etnie romă, în vederea elaborării unui plan de afaceri pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural.

OS2. Creșterea ocupării pe cont propriu prin organizarea unui concurs de planuri de afaceri în vederea subvenționării a 34 de întreprinderi sociale din mediul rural din Regiunea Sud-Vest Oltenia, furnizarea de servicii personalizate de consiliere și crearea a 136 de noi locuri de muncă.

OS3. Asigurarea funcționării a minimum 34 de întreprinderi de economie socială înființate în mediul rural, prin măsuri consolidate de monitorizare.

Activitățile prevăzute în cadrul proiectului sunt:

A.1. Organizarea și managementul proiectului

vizează pregătirea cadrului de implementare al proiectului, managementul achizițiilor publice, monitorizarea și raportarea, precum și închiderea proiectului.

A.2. Informarea publicului cu privire la acțiunile derulate în cadrul proiectului

vizează organizarea conferințelor de lansare și închidere a proiectului, derularea unor campanii de informare și conștientizare la nivelul celor cinci județe din regiunea Sud-Vest Oltenia, desfășurarea unor seminare de informare privind principiile orizontale, dezvoltarea și actualizarea portalului web al proiectului.

A.3. Selectarea GT, derularea de programe de formare profesională și măsuri de sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale

urmărește identificarea și selectarea grupului țintă (minimum 135 persoane), derularea programului de formare profesională „Antreprenor în economia socială” și evaluarea cursanților, precum și organizarea de activități de sprijin, sub formă de seminare, având ca scop abordarea unor teme complementare cu activitățile de formare antreprenorială.

A.4. Selectarea planurilor de afaceri și furnizarea serviciilor personalizate de consiliere

are în vedere organizarea și derularea concursului planurilor de afaceri, precum și furnizarea serviciilor personalizate de consiliere în domeniul antreprenoriatului social pentru persoanele ale căror planuri de afaceri au fost selectate în vederea finanțării.

A.5. Înființarea întreprinderilor sociale și semnarea contractelor de subvenție

vizează, într-o primă etapă, finalizarea procedurilor legale de înființare a întreprinderilor de economie socială de către participanții ale căror planuri de afaceri au fost selectate în vederea finanțării, iar ulterior, semnarea contractelor de subvenție, în baza cărora va fi acordat ajutorul de minimis.

A.6. Monitorizarea funcționării și dezvoltării întreprinderilor sociale

are în vedere, pe de o parte, verificarea documentelor și întocmirea dosarelor cu documente justificative în vederea solicitării tranșelor ajutorului de minimis, iar pe de altă parte, monitorizarea implementării planurilor de afaceri.

Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului au în vedere:

  • minimum 135 de persoane care beneficiază de sprijin, membri ai grupului țintă care intenționează să înființeze o afacere;
  • programul de formare profesională „Antreprenor în economia socială”, organizat și derulat pentru minimum 135 de participanți;
  • un concurs de planuri de afaceri organizat;
  • minimum 34 de planuri de afaceri selectate și aprobate în vederea finanțării prin proiect, în urma procesului de evaluare;
  • minimum 34 de persoane consiliate în domeniul antreprenoriatului social, în vederea completării cunoștințelor dobândite de acestea în cadrul programului de formare profesională absolvit în cadrul proiectului;
  • minimum 34 de întreprinderi de economie socială care beneficiază de ajutor de minimis în valoare de 312.000 lei/ întreprindere;
  • minimum 136 de locuri de muncă nou create în întreprinderile sociale finanțate prin proiect.

Calendar activități:

Scroll to Top